Caini fara adapost

Vreau în acest articol să dezbat problema drepturilor acestor câini. În general, comunităţile omeneşti funcţionează după un model simplu şi, în principiu, eficient: fiecărui individ îi sunt asigurate o serie de drepturi fundamentale, drepturi respectate de către ceilalţi oameni întrucât acest individ are obligaţia ca şi el, la rândul său, să le respecte tuturor celorlalţi aceleaşi drepturi. Acest model poate funcţiona şi in relaţia om-câine comunitar: oamenii vor respecta drepturile câinilor atâta vreme cât pot conta pe colaborarea câinilor în privinţa respectării drepturilor lor (ale oamenilor). Evident, oamenii nu pot crea un “pact” în mod direct cu câinii, aceştia din urmă având nevoie de un “reprezentant” – stăpânul. În cazul câinilor “de casă”, modelul funcţionează perfect: nimeni nu poate aduce atingere câinelui (lovire, ucidere, răpire etc), pe de-o parte, cum, pe de altă parte, dacă vreodată câinele ar aduce atingere drepturilor unei persoane, aceasta ar putea cere socoteală stăpânului câinelui pentru prejudiciile cauzate.

În privinţa câinilor comunitari, există, oare, aplicabilitate pentru acest model? Răspunsul nu poate fi decât pozitiv, de vreme ce ce prin lege sunt recunoscute o serie de drepturi în numele acestor vietăţi. De aici trebuie trasă concluzia că aceşti câini vor respecta drepturile oamenilor sub garanţia pe care o prezintă stăpânul lor. Dar cine este acesta? Câinii sunt ai tuturor; să admitem că ori de câte ori un câine aduce atingere drepturilor oamenilor, toate celălalte persoane vor fi ţinute responsabile pentru această abatere? Evident că nu. La fel cum bunurile comune (străzile, căile ferate, băncile din parcuri etc) sunt administrate de stat în numele cetăţenilor, la fel trebuie înţeles că responsabil pentru aceste animale comune (comunitare) va fi tot statul (prin organe specializate)